Fly...

Iluzii

In iluzii ma pierd uneori
Imagini false incerc sa-mi creez
In sufletul meu ce ascund
Numai eu stiu...

Printre oameni pe strada
Uneori singur ma trezesc
Incerc cu gandul sa ma impac
C-am pierdut tot ce am avut

Uitat de toti
In camera goala
Un cantec ascult
Imi spun ca totul e bine ca totu-i firesc

Spre cerul albastru
Privirea-mi ridic
Unde esti tu Doamne sa-mi spui
Ce oare simt eu acum

As vrea sa cred in alte iubiri
Dar am in mine un gol
As da orice
Sa pot spera din nou

Ca pot sa ma ridic
Sa fiu un alt om
Sa ma pierd iar intr-un sarut
Sa iubesc ca in trecut

15,17,19 iulie 2006

Actor intr-o piesa

Sunt actor intr-o piesa in care mi-am uitat replicile. Nu stiu cand a inceput primul act, si nu stiu cand se termina.Astept ca gongul final sa ma salveze.Dar stai, este oare intelept, de unde sa stiu cand se va termina, doar mi-am uitat replicile. Poate nici nu a inceput. Cum sa se termine ceva ce nici nu a inceput? Deci sa recapitulez sunt singur pe o scena in fata unui auditoriu, mi-am uitat replicele, sufleurul chiuleste, nu stiu inceputul si nici sfarsitul.Trebuie sa improvizez ceva.Da, asta este singurul lucru pe care-l pot face, sa improvizez. Mi-am smuls masca si mi-am rupt costumul de erou, poate totul nu este decat o inchipuire, un vis intr-un alt vis. Nu mai am nevoie de machiaj, m-am saturat sa-mi acopar starile de angoasa, de neliniste cu straturi groase de fard. Nu mai vreau sa fiu un actor de pantonima intr-o piesa insipida in fata unui public tampit. Da, sunt mai mult decat un actor uitat undeva pe o scena de un scenarist lipsit de imaginatie.
Trebuie sa strivesc acesta bariera, o sa-mi deschid ochii mintii si voi cuprinde cu ei infinitul. Acesta este doar inceputul, nimic altceva. Cred ca inceputul este totul, restul vine de sine. Startul este foarte important in orice. Cred ca nu conteza dinamica actiunii in sine, ci modul in care este pregatita inceperea ei.Este exact ca la jocul de domino, daca prima piesa cade, cad si celelalte dupa ea. Ca sa existe o curgere trebuie sa existe undeva un izvor. O reintoarcere oare la origini, ce sa insemne oare acest gand? Inceputul este nasterea. Este peste tot. Atunci cand floare moare, devine samanta, samanta dand nastere astfel unei alte flori.Fenomenul nasterii persista in toate.Sa generalizez putin, nasterea este un reinceput, o reintoarcere de la zero, apoi urmeaza restul .. unu, doi, ?.infinitul. Infinitul este doar un mod de definii sfarsitul. Credem ca daca ceva incepe trebuie sa se termine, nu stim unde este sfarsitul, asa ca l-am denumit infinit, pentru a definii astfel ceva ce nu puteam definii.Chestia tare este ca spre infinit putem doar tinde. Deci, avem inceputul sau nasterea, avem infinitul, iar nasterea este o de fapt un reinceput?..Stai putin aici este ceva, putem extrapola, deci atunci cand obosim sa mergem pe un drum care nu stim unde duce, ne-am tot saturat sa numaram crezand ca o sa ajungem astfel la sfarsit, vrem sa ne tragem putin sufletul, avem nevoie de o speranta si o luam iar de la zero. Inceputurile sunt intotdeauna revigorante, chiar fecunde am putea spune.De fapt este logic sa fie asa, avem nasterea, avem infinitul, restul nu conteza, infinitul nu-l putem cuprinde deci numai nasterea conteza.In orice exista o nastere, ma nasc in orice moment, nimic nu este scris, pot modela totul prin simpla mea actiune. Nu stiu cum, dar am redus totul la un punct, si la un inceput perpetuu, care nu se mai termina.Sa fie viata ceva punctual? DA, m-am eliberat, nu sunt un actor-marioneta intr-o piesa cu sfarsit previzibil.Imi mine rezida puterea actiunii, cum este oare posibil ca dintr-un punct sa izovoresca toata acesta dinamica. Este adevarat ca inainte de fi ceva trebuie sa fie un inceput. Dar cine a spus ca trebuie sa existe intotdeauna un inceput. Daca nu exista nimic. Daca sunt un nimic. Nimicul nu l-a definit nimeni. Am definit inceputul, am incercat sa cuprindem infinitul, nu a definit nimeni nimicul.De ce trebuie sa existe intotdeauna ceva. Daca suntem intr-un vis, si totul nu este decat inchipuire, atunci lucrurile care le visam nu exista cu adevarat. Atunci cand nu avem ceva, visam la acel ceva. De fapt nu avem nimic. Nimicul este de fapt visul nostru, este neputinta noastra, izvoraste din frustrare, este medicamentul nostru impotriva deznadejdii. Avem nasterea si nimicul, o nastere iluzorie, intr-un mare de nimicuri. M-am nascut actor, joc intr-un iluzoriu spectacol, pe o iluzorie scena. Visez la un rol adevarat, in fata unui public exaltat. Nu am nimic din toate acestea. Cred ca nu sunt decat un actoras de ultima mana, nebun pe deasupra, intr-o piesa fara replici, incercand sa fac pantonima in fata unui public surd. Un punct uitat undeva intr-un univers infinit.

Ora 25

Cel mai intelept este timpul caci el le descopera pe toate.
Thales din Milet

Topit in caldura gandurilor abstracte, incerc sa gasesc linistea paradisului ghidandu-ma dupa busola interna a sufletului. Pustiul din oameni imi taie orice elan, am impresia ca pana si speranta s-a dus sa moara putin.
Supracondensata realitatea pare la un moment dat sa se disperseze prin interstitiile spatiului. Continuumul spatiu-timp sub povara infinitezimalelor secunde s-a spart in hipercuburi de dimensiunea unui graunte, oglindind realitatea prin prisma luminii reflectate de multiplele lor fatete.

Orologiul acea masina infernala, inventata de o minte iscusita dar mai mult ca sigur infirma, continua sa masoare prin ticaitul sau enervant timpul scurs de la facerea lumii pana la sparsitul apoteotic ( apocaliptic) care ne este scris. Ultima statie ...

23.59.59
Strada este pustie, imi ridic gulerul, vantul sufla dezordonat, fara o directie precisa, spulberand de colo in colo frunze uscate si particule de praf din tarana drumului. Este intuneric, luna plina, struluceste rece asemeni unei monede noapte in bataia unui felinar. Casele au toate luminile aprinse, dar ceva imi spune ca nimeni nu este acasa.
Drumul se infunda in fata unei case cu fatada scaldata in lumini.Din spate, vocea unui om pe care nu il vad dar il simt imi striga in ureche:
-Intrati domnule, cazinoul nostru este deschis non-stop, la noi nu aveti nevoie de bani, miza este imaginatia, intrati, aruncati zarurile, bucurati-va.
Intru,toti cetatenii orasului erau stransi in jurul meselor de joc. Crupierii faceau jocurile, toata lumea era vesela, desi bucuria lor parea oarecum retinuta.
-Miza dvs domnule, puteti miza pe orice asa cum vi s-a spus si la intrare, la noi toata lumea castiga
-Orice, raspund.Eu vreau sa mizez pe o secunda
-Desigur d-le.
Dintr-o data devenii serios si oarecum putin tulburat anunta in gura mare.
-Domnilor a sosit momentul cel mare, ultimul joc, cineva a ridicat miza la o secunda...
Fascinat auditoriul, cade in delir, ...Da...Da... Secunda .... sa facem jocurile
Ne apropiem de ultima masa de joc, la care nimeni pana atunci nu mai jucase, crupierul inlatura catifeaua rosie ce o acopera...
-Domnilor va prezentam in premiera ruleta timpului
Ruleta timpului era de fapt un ceasornic urias, cineva incepe sa-l intoarca cu o cheie mare, asemenatoare cu cea folosita la jucariile cu arc din copilarie.
Domnilor miza dvs.
Am mizat pe ultima secunda 23.59.59 . Ceasornicul se puse in miscare, Secundarul lovi bila destinului oferind pe masura scurgerii timpului spectacolul lumii.

Ma trezii lac de apa, si cu respiratia greoaie privii CEASUL... Cifrele lui luminiscente aratau 0.00 miezul noptii. Dar eu stiam ca pentru prima data minte, nu era ora zero, era ora 25 ... ultima secunda ... ora fantastica.